Când eram copil am fost la Awana, însă nu mai auzisem nimic de această lucrare de atunci. Când ne-am hotărât să începem din nou un club Awana în biserica noastră nu ştiam ce va urma de fapt. Ştiam că îmi doresc să slujesc mai mult şi că îmi place să lucrez cu copiii, dar nu ştiam ce reformă urma să aibă loc în inima mea.

1.Eu şi Dumnezeu

Am început să lucrăm cu copiii din afara bisericii care veneau la Awana şi ştiam că ei se uită la viaţa mea, vorbirea mea, comportamentul meu faţă de ei şi faţă de ceilalţi din echipa de slujire. Nu puteam să le vorbesc la lecţie despre faptul că Dumnezeu vrea ca noi să arătăm dragoste şi mai apoi să mă răstesc la ei sau la alt lider. Nu puteam să spun că rugăciunea şi citirea Biblie sunt cele care ne dau direcţia bună în viaţă fără ca eu să fac asta în fiecare zi, în mod serios şi dedicat. De asemenea, am început ca grup de lideri Awana, să studiem cărţi despre creştere spirituală şi astfel Dumnezeu a lucrat mai mult la caracterul meu. Vă stau la dispoziţie pentru recomandări!

Implicarea mea la Awana a însemnat realizarea mai profundă a faptului că sunt ucenicul lui Isus şi vreau ca toţi copiii de la club să îl cunoască pe Dumnezeu şi pot face asta mai degrabă prin trăirea mea, decât prin ceea ce le spun. Sunt obligată să rămân „trează” dacă vreau să fiu o lumină.

 

2.  Eu şi copii

Ştiam că îmi plac copii, dar când am început Awana am fost luată prin surprindere de ceea ce Dumnezeu voia să-mi arate. În fiecare copil poţi să vezi ce a pus Dumnezeu special în el, ce a făcut în viaţa lui şi cum îşi manifestă dragostea în viaţa lui. Este un lucru de care nu pot să mă satur, să îl descopăr pe Dumnezeu în copii.

De asemenea, am văzut în mulţi dintre ei nevoie de iubire şi apreciere, de atenţie. Nu îţi imaginezi că în secolul XXI, într-un oraş mare şi emancipat mai sunt atâţia copii trataţi ca o povară sau chiar abandonaţi. Unii dintre ei vin în fiecare sâmbătă, miros urât şi se poartă urât (pentru că aşa este el tratat) şi eu trebuie să-l iubesc. Până am înţeles, de fapt, că ei au nevoie dragoste şi apreciere, mi-a fost greu. După ce am conştientizat asta mi-am dat seama că ei sunt, de fapt, cei care au nevoie cel mai mult de dragostea lui Dumnezeu şi că acesta este testul lui Dumnezeu pentru mine.

Acum, după 4 ani, mă uit la un copil respins şi traumatizat de familie.  El a început să vină la cluburile noastre Awana acum 4 ani şi acum este adolescent, iar Dumnezeu i-a atins viaţa şi a făcut din el un copil dedicat al Lui care apreciază şi este recunoscător pentru dragostea Lui, mai mult decât mulţi dintre creştini care sunt de zeci de ani în biserică.

 

3. Eu şi cei din jur

Când am început clubul pentru copii ştiam că este nevoie de muncă în echipă şi primul an a fost provocator pentru că nu este uşor să găseşti oameni dedicaţi. Însă de-a lungul timpului echipa s-a sudat, oamenii dedicaţi au rămas, iar cei care nu şi-au găsit chemarea la Awana au plecat. Am învăţat că cel mai bine se munceşte în echipă şi calităţile fiecăruia sunt puse în valoare la maxim în echipă.

După 4 ani pot să spun că Dumnezeu ne-a legat în acestă lucrare ca o familie, abia aşteptam să ne întâlnim, să povestim şi să-i slujim pe copii împreună. Am putut să vedem cum fiecare dintre noi a crescut atât spiritual, cât şi în maturitatea caracterului. Cred că în zilele noastre e lucru mare să ştii că ai prieteni adevăraţi pe care te poţi baza şi care te îndrumă spre Dumnezeu şi spre sfinţire, fiind gata să te accepte cu tot cu bagajul tău de defecte şi căderi şi să te ajute să te ridici.

 

După 4 ani pot fii doar recunoascătoare pentru că Dumnezeu a luat un om mic şi nevrednic şi i-a dat oportunitatea să slujească pentru cer, să investească în ceea ce contează, să îşi găseasca modul prin care să nu-şi irosească viaţa, ci să-i dea sens.